O poezie care mi-a placut:D
toate rufele mele, agăţate pe sârme, în şir nesfârşit
de-a lungul trotuarelor albe. ele îmi dau putere, iţesc gâturi lungi şi nasuri de clovn şi
mă-ndeamnă: „go, go!”
cum sar dintr-una în alta şi mă îmbăt cu aromele detergenţilor
apoi expir cu putere, cât să-mi împing trupul înainte.
În mâneca asta, în pantalonul celălalt, fără să tropăi, mereu cu un cm deasupra pământului.
Apoi ziua următoare umflându-se sub bărbie ca o guşă, ca un maiou spre care îndrepţi feonul, ca băşicile de porc din beciul bunicii etcetera
explodând, cât să-mi împingă trupul înainte.
Ooo, dar vacanţele cu aer concentrat de geamantan şi levănţică
laolaltă cu feliuţele şi plicurile şi legăturicile
iar noi ţinându-ne numai la soare, fugind de umbră ca de dracu
fugind de ploaie ca nu cumva să ne putrezească hainele.
Dar uită-te cum ne descos copiii, în scurtele noastre pauze şi ne îndeasă paie pe gât
Cum ne umflă pe toţi râsul şi ne oprim din fâlfâire
Zăpada ne-a făcut duri ca nişte carcase, la câţiva se ghicesc, ce mirare, vagi urme de coaste.
Vin oamenii cu sticlele de plastic să adăpostească lăstarii, strig şi strig
Cineva se milostiveşte şi-mi înşurubează
o scurtă-mbrăţişare.
sursa:
Postări
Atom Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu